2.75 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (2 voturi)

echipacolaculiga4Liga 4 / În această dimineață, ne-a parvenit o informație care a trecut de la stadiul de zvon la ceva… oficial! Steagu Roșu Colacu, grupare care a activat cu succes în Promoție Sud, va prelua locul Unirii Răcari, în Liga a 4-a! Vă prezentăm informații, în exclusivitate, legate de planurile celor de la Colacu.

 

Unirea Răcari intră, deocamdată, la stadiul de statistică și… istorie! Asta pentru că cei care decid soarta fotbalului din Răcari au hotărât ca din toamnă Steagu Roșu Colacu să preia locul Unirii. Meciurile se vor juca la Colacu, pe stadionul ”Vasile Niță”, spun sursele noastre. Din vechea echipă a Unirii au rămas doar juniorii. Seniorii au plecat în marea lor majoritate la Roberto Ziduri și Cetatea Târgoviște! Important de precizat este că această trecere de la Răcari la Colacu s-a luat în modul cel mai frumos posibil. Nu a fost scandal sau… degringoladă, precizează oficialii de la Colacu. Ba mai mult, totul s-a făcut cu zâmbetul pe bune, strângeri de mâini și mult optimism! La Steagu Roșu vor (mai) juca doar fotbaliști din zona Răcari.

Obiectiv îndrăzneț!
Steagu Roșu Colacu își propune o prezență onorabilă, pe prima scenă a fotbalului județean! Acest obiectiv se traduce printr-o clasare între primele șase-opt formații ale Ligii a 4-a. Nu ne rămâne decât să le urăm succes celor din Colacu și să așteptăm meciurile oficiale!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii