1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

afissezon20191Iubitorii minifotbalului au doar motive de bucurie! În luna septembrie vor debuta competițiile din județul Dâmbovița, pentru sezonul 2019-2020! Cei care doresc să participe în campionatele organizate sub egida Federației de Minifotbal  din România mai au timp să se înscrie. Toate detaliile sunt în articol!

 

”Ne pregătim pentru cel de-al 9-lea sezon de Superligă, cu cele mai bune echipe din Dâmbovița! Amintim în primul rând campioana Young Boys Târgoviște - singura echipă calificată la Turneul Final al Campionatului Național, în ultimii doi ani și clasată între primele 10 echipe (la nivel național). Din acest sezon, în lot și-a făcut apariția unul dintre cei mai buni jucători din istoria minifotbalului din România, Radu Burciu - căpitanul echipei naționale a României, de 6 ori campioană europeană. Tot în Superligă vor fi prezente Mustang Forte - vicecampioana județeană,TIV All Star – câștigătoarea Cupei României în Dâmbovița și ocupanta locului 5 la Cupa României (cu o participare record, de 96 de echipe). Vor mai participa, printre altele, Divertis, Hooligans și Vikings, echipe participante îl play-off-ul sezonului trecut, la care se adaugă alte grupări întărite: Micro II, Real Târgoviște, FC Vulcana și nu în ultimul rând Kablutronik, campioana județeană în Campionatul Firmelor și Institutiilor care, deși vine cu o echipa formată doar din salariați, intră în luptă cu cele mai puternice echipe dâmbovițene, pentru a încerca în acest sezon obținerea unui loc între primele 4 echipe, în competitia naționala a firmelor, ce oferă posibilitatea participării la ”Bussiness Cup Turcia”.

Editia a 4-a a Campionatului Firmelor și Institutiilor din acest an, cu cele două eșaloane, Liga 1 și Liga 2, va începe de asemenea în septembrie, avand deja 20 echipe înscrise.

Vă așteptăm în competitiile noastre! Încă se mai pot face înscrieri pentru Liga 1 (eșalonul secund, după Superliga), și Liga 2, în Campionatul Firmelor și Instituțiilor.

Din acest an vom începe și competiția de Old Boys și vom continua competițiile de juniori, pe categorii de vârstă.

De precizat că pe toată perioada sezonului rece se va juca pe teren acoperit, în balon încălzit.”

Detalii suplimentare se pot obține la telefon: 0729.379596

Click pe poză, pentru mărire
afissezon20192

Click pe poză, pentru mărire
afissezon20191

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii