3.8333333333333 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (3 voturi)

cartonasrosu2Oficial, promovarea în Liga a 3-a s-a făcut după criteriul fair-play! Din păcate, deși am fost printre cei care am publicat criteriile de stabilire a ierarhiei echipelor de pe locurile 2, prin care numărul cartonașelor galbene - fair play, este primul criteriu, în caz de egalitate de puncte, am fost contraziși...



Ei bine, la doar câteva zile, Gusti Voinea confirmă, tradiv, că principalul criteriu a fost cel fair-play, iar Roberto Ziduri, cu un cartonaș roșu în ultimul meci, ratează promovarea! Păcat, mai ales că mulți am spreat că visul campioanei nostre s-a împlinit, fiind promovată în eșalonul trei! Iată ce notează Gusti Voinea  ”În urmă cu puțin timp am aflat dintr-o sursă sigură din cadrul FRF că echipa noastra nu este printre cele 7 de pe locul 2 care au promovat. Deci nu suntem  promovați! Principalul criteriu de departajare a fost criteriul fair-play, adica numarul cartonașelor galbene, nu golaverajul cum am crezut noi cei din staff și o parte din presa locală! Pentru asta vreau să îmi cer scuze public finanțatorului nostru pentru că a avut încredere în mine și ne-a asigurat toate condițiile pentru performanță și nu în ultimul rând tuturor persoanelor care ne-au trimis încurajări și felicitări dupa acest miniturneu! Îmi asum în totalitate acest eșec, a fost numai vina mea și sper ca cel care o să vină în locul meu să promoveze această echipă pentru că știu cât de mult și-a dorit finanțatorul nostru acest lucru! Încă o dată îmi cer scuze tuturor celor care au avut încredere în mine și i-am dezamăgit!”

 

Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii