Dambovitapenet, Superliga / Chindia nu va reveni prea curând pe stadionul ”Eugen Popescu”, susțin surse acreditate constructorului care renovează arena din Târgoviște. După ce au anunțat fără vreun temei data de 10 decembrie 2022 pentru redeschiderea stadionului, autoritățile locale s-au ferit să mai avanseze vreun termen - sau să organizeze vreo conferință de presă în șantier - într-un val de critici fără precedent la adresa modului cum se lucrează la stadion.
Peste doar patru luni, în mai, se vor face patru ani de când Chindia a promovat în Liga I, și tot patru ani de când nu a mai evoluat acasă, în fața propriilor suporteri. "Va mai dura câteva luni doar să terminăm ce e de făcut, apoi avizele, omologările, alte săptămâni, dacă nu luni bune. Cel mai devreme prin aprilie, dacă nu, spre final de campionat, la vară", ne-au declarat surse de încredere. La acest moment nu a fost nici măcar finalizată structura metalică a acoperișului noii tribune, mai sunt de montat scaunele pentru întreaga tribună, inclusiv cele de la VIP și pupitrele pentru masa presei, de pus pista de tartan, amenajat parcarea, plus detalii care țin de interioare. Vremea a ținut cu constructorul până acum, însă de săptămâna viitoare lucrurile se pot schimba. Nu vrem să ne gândim ce s-ar putea întâmpla cu prelata de la acoperișul tribunei noi - care nu este încă întinsă - în cazul unor ninsori abundente. Primul meci oficial al Chindiei în acest an va avea loc pe 23 ianuarie, tot la Ploiești, cu FC Argeș.