Dambovitapenet, Cupa României / Chindia a fost repartizată în Grupa D la tragerea la sorti a Cupei României, urmând să întâlnească Ocna Mureș (Liga a III-a), FC Argeș și Hermannstadt (ambele fin Liga I) în această fază a competiției. Primul meci al echipei lui Toni Petrea este programat miercuri, 19 octombrie, ora 15.00, cu Ocna Mureș, în deplasare (netelevizat).
În etapa a doua a grupelor, Chindia va juca "acasă" cu FC Argeș, urmând apoi să se deplaseze - probabil - la Mediaș pentru duelul cu Hermannstadt. Primele două clasate din fiecare grupă (care are șase echipe) se vor califica în sferturile de finală. De altfel, Chindia a atins faza sferturilor la ultimele două participări în competiția KO.