Federația Română de Fotbal a anunțat miercuri seară că nicio echipă nu va retrograda la finalul actualului sezon al Ligii a II-a. Mai mult, pentru 12 dintre participantele active la momentul suspendării competiției din cauza COVID-19 campionatul s-a încheiat. Celelalte șase, de fapt fruntașele din clasament, ar urma să joace un play-off inedit pentru promovarea în Liga I. De ce inedit? Pentru că FRF a luat decizia ca punctele câștigate de ele până acum să fie înjumătățite la intrarea în play-off, care se va juca într-o singură manșă.
Practic, fiecare echipă ar avea de jucat cinci meciuri în play-off, și asta din 4 iulie. Ar promova direct două echipe, iar locul al treilea ar merge la baraj, cel mai probabil în prima parte a lunii august. Schimbările îi dezavantajează pe cei de la UTA, liderii clasamentului, cu un avans de unsprezece puncte în martie, la suspendarea campionatului, față de următoarea clasată, CS Mioveni. UTA a anunțat aseară că va ataca decizia FRF la TAS și că au existat presiuni mari pentru ca acest scenariu să fie aprobat.
Clasament, la zi
1.UTA Arad 23 15 5 3 49-13 50p
2.CS Mioveni 23 10 9 4 36-22 39
3.Turris Oltul Turnu Măgurele 22 11 6 5 36-25 39
4.Campionii FC Argeş 23 10 8 5 34-25 38
5.Petrolul Ploieşti 23 10 8 5 23-20 38
6.Rapid 23 10 7 6 32-20 37
Clasament, după înjumătățirea punctelor
1.UTA Arad 0 0 0 0 0-0 25 pct.
2.CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
3.Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
4.Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
5.Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
6.Rapid 0 0 0 0 0-0 19*
*echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5
Clasament înghețat, de la locul 7 în jos
7. Metaloglobus Bucureşti 23 10 7 6 28-20 37
8. SCM Gloria Buzău 23 9 6 8 35-27 33
9. Farul Constanţa 23 9 6 8 27-20 33
10. Viitorul Pandurii Târgu Jiu 22 9 6 7 30-25 33
11. ASU Politehnica Timișoara 22 8 8 6 20-12 32
12. Dunărea Călăraşi 23 8 7 8 29-30 31
13. Ripensia Timișoara 23 6 10 7 28-34 28
14. Universitatea Cluj 23 5 12 6 29-26 27
15. CSM Reșița 22 6 6 10 30-35 24
16. Concordia Chiajna 22 6 6 10 20-30 24
17. FK Csikszereda 23 5 7 11 17-33 22
18. Sportul Snagov** 23 2 3 18 16-59 9
19. Pandurii Târgu Jiu 23 1 5 17 10-53 8
**Sportul Snagov a fost exclusă din competiție și s-a desființat. Ea nu va mai fi prezentă în Liga 2 în noua ediție.
Dă-ne LIKE, aici - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/ , pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.