5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

chindiachiajna2024febDambovitapenet, Special / Încet, dar sigur, ne apropiem de finalul de sezon, fie că vorbim despre fotbal sau alte sporturi. Făcând o trecere în revistă a rezultatelor obținute de echipele noastre în cele mai importante competiții, putem trage o singură concluzie: sezonul este (aproape) compromis! Nicio formație nu a reușit să se ridice la nivelul aștepărilor. 



Chindia Târgoviște, cea mai mare dezamăgire
Indiferent că va ajunge sau nu la baraj, în condițiile în care CS Mioveni nu va primi licența pentru Superligă, Chindia Târgoviște a produs o mare dezamăgire. Dincolo de faptul că echipa noastră nu s-a calificat în play-off, în play-out este abia pe poziția a treia la momentul la care scriem aceste rânduri. 

CSM Târgoviște
La volei, CSM Târgoviște a terminat abia pe locul 4, asta după ce la finele sezonului regulat gruparea noastră era pe locul 1! La baschet, aceeași poziție, doar că într-un campionat cu doar opt formații. 

FC Pucioasa și Flacăra Moreni
Și formațiile din Liga a 3-a au urmat același traseu dezamăgitor, precum Chindia Târgoviște. Nici măcar una dintre ele nu s-a calificat în play-off, ca să nu mai vorbim despre lupta pentru... promovare! 

De unde ar putea veni ”lumina”? 
Ei bine, singura speranță pe care o mai avem este ca echipa campioană din Liga a 4-a să reușească pasul către Liga a 3-a! Ar fi o performanță care ar mai ”îndulci” sezonul complicat în care s-au aflat formațiile dâmbovițene!

_______________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2024, vom împlini 12 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii