1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

soranausopensep2023ziua6Dambovitapenet, Tenis / Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală de la US Open, după ce s-a văzut învinsă de Karolina Muchova, numărul 10 mondial, cu 0-2 (0-6, 3-6). Pentru calificarea în sferturi, Sorana și-a asigurat un cec în valoare de 455.000 de dolari și 430 puncte în clasamentul mondial. Asta înseamnă că la această oră este pe locul 26 în clasamentul mondial. 



"Un meci dificil, cred că în seara asta Karolina a jucat foarte bine. Din celelalte întâlniri, în seara asta cred că a produs cel mai bun tenis. Cred că scorul este destul de dur pentru ceea ce s-a jucat, am avut foarte multe mingi de break în primul set, foarte multe oportunități pe care nu le-am fructificat... La 3-0 un game lung, apoi la 4-0, 40-15 pe serviciul meu, cred eu că dacă acolo intram din nou în joc, să fac un 3-2, probabil că lucrurile ar fi stat altfel, dar per total în seara asta cred că a jucat mai bine decât mine, merită victoria și a reușit să vină cu soluții la toate planurile mele și, din nou, un meci nu atât de dur cum o spune scorul", a declarat Sorana Cîrstea, potrivit Eurosport.

Rezultatele Soranei, la US Open
Sorana Cîrstea - Kayla Day (93 WTA) - 6-2, 6-3
Sorana Cîrstea - Anna Kalinskaya (89 WTA) - 6-3, 6-4
Sorana Cîrstea - Elena Rybakina (4 WTA) - 6-3, 6-7 (8), 6-4
Sorana Cîrstea - Belina Bencic (13 WTA) - 6-3, 6-3
Sorana Cîrstea - Karolina Muchova - 0-6, 3-6

Foto: Sport.ro 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii