Stiri sportive din Dambovita - Liga a 2-a

Liga 2 - Calendarul amicalelor!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

meci42Dambovitapenet, Liga 2 / După cum știm, prima etapă din liga secundă este programată pe 5 august. Până la aflarea programului, încercăm să vă prezentăm un început de calendar al meciurilor amicale, care va fi completat, cu siguranță pe parcurs. Succes, Chindia Târgoviște!

Ce fac adversarele Chindiei, în Liga 2 (Episodul 6)

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

csasteaua2iunie2023Dambovitapenet, Liga 2 / După retrogradarea Chindiei, pentru noi, liga secundă prezintă foarte mare interes, mai ales că obiectivul noii conduceri a clubului este revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc! De aceea, vă vom ține la curent cu parte din lucrurile cele mai importante care se petrec la rivalele Chindiei, în Liga 2-a.

Tot la Brașov! Când pleacă Chindia în cantonamentul verii

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiaiunie2023aDambovitaapenet, Liga 2 / Chindia va susține pregătirea centralizată din pauza competițională tot în zona Brașovului, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Decizia a fost luată vineri, în calcule mai aflându-se și baza sportivă a CSA Steaua, din Ghencea. Plecarea lotului este programată pentru luni, 10 iulie, urmând ca dâmbovițenii să petreacă 12 zile în stagiul centralizat.

De neînțeles! Fost jucător al Chindiei, pe liber după trei săptămâni la Oțelul Galați!

0.5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

celea2022augDambovitapenet, Liga  2 / Prezență constantă la Chindia Târgoviște în ultimele sezoane, fundașul Daniel Celea și-a reziliat contractul cu Oțelul Galați după doar trei săptămâni de când semnase cu echipa proaspăt promovată în Superligă La mijloc ar fi, potrivit surselor noastre, un conflict între Celea și antrenorul Oțelului, Dorinel Munteanu.

Liga 2 - Calendarul amicalelor!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

liga2oradea brailaDambovitapenet, Liga 2 / După cum știm, prima etapă din liga secundă este programată pe 5 august. Până la aflarea programului, încercăm să vă prezentăm un început de calendar al meciurilor amicale, care va fi completat, cu siguranță pe parcurs. Succes, Chindia Târgoviște!

Ce fac adversarele Chindiei, în Liga 2 (Episodul 5)

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

liga2juventusuta21Dambovitapenet, Liga 2 / După retrogradarea Chindiei, pentru noi, liga secundă prezintă foarte mare interes, mai ales că obiectivul noii conduceri a clubului este revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc! De aceea, vă vom ține la curent cu parte din lucrurile cele mai importante care se petrec la rivalele Chindiei, în Liga 2-a.

Liga 2 - Calendarul amicalelor!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

poli15543Dambovitapenet, Liga 2 / După cum știm, prima etapă din liga secundă este programată pe 5 august. Până la aflarea programului, încercăm să vă prezentăm un început de calendar al meciurilor amicale, care va fi completat, cu siguranță pe parcurs. Succes, Chindia Târgoviște!

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii