Stiri sportive din Dambovita - Liga I

Tot mai puțini suporteri lângă Chindia!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

galeriachindiafcsbDambovitapenet, Superliga / Rezultatele slabe înregistrate în acest sezon, dar și lungul șir de amânări în privința revenirii pe „Eugen Popescu” i-au îndepărtat tot mai mult pe suporterii Chindiei de favoriți. Sâmbătă, la o oră nepotrivită, 13.00, mai degrabă oră de Liga a II-a, abia dacă s-au strâns 200-300 de spectatori pe ”Ilie Oană”, și asta în condițiile în care biletele la Tribuna 0 au fost mai ieftine decât la meciurile anterioare.

Superliga 1 – Ce se întâmplă cu Chindia?

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

mihalceaoutDambovitapenet, Superliga / Ieri, Chindia a fost învinsă la Ploiești, din două lovituri de pedeapsă! Situația pare că se agravează, de la o etapă la alta! Ceva trebuie schimbat, altfel, Chindia este ”condamnată sigură” la retrogradare! Altfel, după 10 etape, singura echipă neînvinsă rămâne nou promovata Hermannstadt Sibiu. Vă prezentăm rezultatele de până acum, clasamentul actualizat, topul marcatorilor și programul rundei viitoare.

Știm când joacă Chindia cu U Cluj!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

miovenichindia2021CDambovitapenet, Superliiga / Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei a 11-a a campionatului, ultima dinaintea întreruperii competiției pentru meciurile naționalei din Liga Națiunilor. Astfel, Chindia va întâlni Universitatea Cluj - o nou-promovată - duminică, 18 septembrie, ora 13.00, la Mediaș. Clujenii s-au ales cu suspendarea terenului propriu după incidentele - a se citi scandările - de la meciul cu Sepsi, așa că s-au mutat din nou la Mediaș, pentru două meciuri.

Chindia vinde bilete pentru meciul cu Sepsi!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiasepsi2021iulieDambovtiapenet, Superliga / AFC Chindia Târgoviște a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Sepsi OSK, programat sâmbătă, 10 septembrie, ora 13.00, pe stadionul “Ilie Oană”, în etapa a 10-a a Superligii. Tichetele costă 25 lei, atât la Tribuna I, cât și la Tribuna 0 și se vând la sediul clubului (Calea Domnească nr. 216, Târgoviște)!

Superliga, surprize plăcute și neplăcute!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiasibiuiulie20022BDambovitapenet, Superliga / S-au jucat ultimele două meciuri din runda a 9-a, la finele căreia Craiova și Farul ne-au oferit un adevărat spectacol la scenă deschisă, cu nu mai puțin de 7 goluri! Să mai notăm că după 9 etape, singura echipă neînvinsă rămâne nou promovata Hermannstadt Sibiu Vă prezentăm rezultatele complete ale rundei, clasamentul actualizat, topul marcatorilor și programul rundei viitoare.

Chindia a mai adus un atacant!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

gtubic2022sepDambovitapenet, Superliga / Chindia l-a prezentat marți pe Sergej Grubac, un atacant de 22 de ani originar din Muntenegru, legitimat anterior la FC Botoșani. Grubac a semnat cu echipa din Târgoviște chiar în ultima zi de mercato, luni.  Jucătorul muntenegrean (fost internațional U17, U19 și U21) a mai evoluat, dincolo de FC Botoșani (6 meciuri,0 0 goluri), la Chievo Verona (12 meciuri, 0 goluri) și Apoel Nicosia (1 meci, 0 goluri). Grubac va îmbrăca tricoul cu numărul 14.

Chindia, egalată pe final, la Arad!

1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

utachindiasep2022gDambovitapenet, Superliga  / Chindia a fost mai aproape ca oricând în acest sezon de victorie, însă a venit de la Arad cu un singur punct. Echipa antrenată - încă - de Adrian Mihalcea a deschis scorul înainte de pauză, mingea trimisă de Akhmatov de la 30 de metri fiind deviată în plasă de Balaru. Anterior, într-o situație de 2 contra 1 cu goalkeeper-ul UT-ei, Popadiuc a preferat șutul, unei pase la Cooper.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii