1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

paraschiviarnaDambovitapenet, Liga 3 / Gabi Paraschiv este unul dintre numele ”emblemă” care activează în fotbalul județean! Este la Flacăra Moreni de 10 ani și continuă să spere și să viseze că echipa pe care o pregătește va reuși să ajungă în Liga a 2-a! Sunt multe lipsuri, dar Gabi Paraschiv este un om puternic, exact așa cum era pe terenul fotbal! 



Stadionul din Moreni stă să se prăbușească...  Echipa este sprijinită și nu prea... Și totuși, Gabi Paraschiv încă mai speră! 

La o primă căutare pe Google, iată ce informații primești despre Gabi Paraschiv: ”Gabriel Ioan Paraschiv (n. 27 martie 1978, Moreni, jud. Dâmbovița) este un jucător român retras din activitate, cunoscut pentru activitatea la echipa Oțelul Galați. El a jucat meciul cu numărul 100 pentru Oțelul Galați împotriva echipei CFR Cluj din 15 august 2009. Este antrenorul echipei Flacăra Moreni” - Sursa Google

paraschiv2023otelul


Gabi Paraschiv a câștigat titlul cu Oțelul Galați în sezonul 2010-2011. 

A bifat chiar și Naționala României, iar la echipe de club a jucat la Flacăra Moreni, Chindia Târgoviște, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați. 

Într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp în urmă pentru gsp.ro, Gabi Paraschiv declara: ”Mi-aș dori să evoluez. În premieră vă spun că dacă în următorii doi ani nu reușesc să urc, cu echipa sau personal, înseamnă că nu sunt făcut să fiu antrenor și trebuie să mă orientez către altceva. Probabil voi încerca să fac antrenamente individuale cu sportivi care își doresc să progreseze. Un fel de meditator de fotbal.” 

De atunci a trecut un an... 

paraschiv9874


Situația Flacărei este incredibilă... Locul 1, la jocurile din deplasare, locul 10, la meciurile de acasă... L-am abordat pe Gabi Paraschiv și iată ce a declarat: ”Dați-mi voie să nu comentez prea mult! Vă dați seama că meciurile le pregătim la fel, indiferent că jucăm acasă ori în deplasare.”  Noi venim însă cu următoarea completare, oare terenurile de joc din deplasare nu sunt altele? Când s-au făcut ultimele investiții serioase la Moreni? Cu singuranță că stadionul din Moreni ar trebui demolat și reconstruit de la zero! 

L-am mai întrebat pe Gabi Paraschiv cum suportă toate criticile care ”curg” de ceva vreme... Cu o modestie și o simplitate greu de egalat, Gabi Paraschiv ne-a declarat: ”Eu merg înainte! Fiecare poate să spună ce vrea, eu știu ce fac, cum fac și cu ce resurse am la dispoziție! Nu sunt eu în măsură să critic. Aș proceda la fel ca cei care o fac la adresa mea. Și așa, unde am ajunge? Pot spune doar că de multe ori când se scrie de mine nici măcar nu sunt întrebat, așa cum este normal să se întâmple...” 

În acest moment, Flacăra Moreni este pe locul 7, în seria a 4-a, a Ligii a 3-a,  cu 16 puncte, la trei puncte de ultimul loc de play-off! Șanse pentru un loc de play-off mai sunt, mai ales că mai sunt de jucat încă cinci etape. 

Succes, Gabi Paraschiv! Baftă, Flacăra! 

Foto 2: gsp.ro 

 

 

______
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2023, vom împlini 11 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii