1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

marcelgherguDambovitapenet, Chindia / Marcel Ghergu nu mai este, începând de ieri, președintele Chindiei Târgoviște! Știrea a făcut mare vâlvă în lumea microbiștilor din județul Dâmbovița și nu numai. Anunțul a fost făcut de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița. La scurt timp, a avut o intervenție și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. 



”We’ll Be Back! / În această seară am convocat o întâlnire a Adunării Generale a Asociaţilor a A.F.C. Chindia Târgoviște. Așa după cum am anunțat că voi face, am propus acționarilor o discuție sinceră despre nevoia unui management care să asigure promovarea în SuperLiga României. Având în vedere că Marcel Gherghu și-a anunțat demisia după ședința AGA, alături de ceilalți asociați, voi demara discuțiile necesare pentru aducerea unui nou președinte al carui obiectiv primordial este constructia unui staff și a unei echipe care, în sezonul competițional 2024-2025, să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc. Dâmbovița merită o echipa pe prima scenă și azi am pornit acest efort colectiv de reconstrucție a speranței. Cert este faptul că atât Consiliul Județean Dâmbovița, cât și Primăria Târgoviște vor fi alături de Chindia Târgoviște, astfel încât echipa noastră să revină în prima ligă a fotbalului național.” - Acesta a fost mesajul postat de Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița

cjdstanghergu


”O nouă casă, un alt început! / Zilele următoare vor fi luate decizii importante privind viitoarea conducere a clubului, iar echipa va avea în continuare susținerea financiară consistentă a Primăriei Târgoviște și a Consiliului Județean Dâmbovița! Hai, Chindia!” -  Mesajul a fost postat pe pagina de facebook a primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan. 

viorelsighergu21



"Am avut o ședință cu ceilalți 2 asociați de la Chindia Târgoviște. Marcel Ghergu a prezentat situația financiară a echipei și, după 40 de minute, a fost invitat să părăsească sala. Marcel Ghergu NU mai este președintele clubului! Mă voi implica personal la echipa de fotbal, voi atrage sponsori și voi majora contribuția financiară a Consiliului Județean Dâmbovița la bugetul Chindiei. Miercuri sau joi voi organiza o conferință de presă în care vom prezenta noul staff tehnic și administrativ al echipei. Aveți răbdare că, în câteva zile, vom rezolva toate problemele, obiectivul fiind promovarea imediată în Superligă!", a declatat  Corneliu Ștefan - președintele Consiliului Județean Dâmbovița, potrivit celor de la Ripostapenet. 

sandoighergu2


Se încheie o eră!
Plecarea lui Marcel Ghergu înseamnă închieierea unei ere importante în istoria clubului târgoviștean! Cu Marcel Ghergu, Chindia a bifat și promovarea în prima ligă, dar și retrogradarea, fix la primul joc și... ultimul meci jucat acasă, pe noul ”Eugen Popescu”. Marcel Ghergu, instalat la club, în 2013, pe atunci organizator de competiții, în mandatul președintelui Porumbacu Mugurel, a fost ”uns” șef executiv un an mai târziu, după ratarea promovării în Liga a II-a, în dauna Fortunei Brazi. Practic, Ghergu are nouă sezoane la cârma echipei Chindia, patru consecutive în Liga I, ultim interval în care echipa a disputat un singur meci acasă, pe stadionul ”Eugen Popescu”.

tonipetrea2022


Plecarea lui Marcel Ghergu în social media
Imediat după ce Corneliu Ștefan a făcut anunțul, pe rețelele de socializare au curs sute de mesaje! Părerile sunt împărțite! Unii susțin că demisia este un pas normal, așteptat. Alții consideră că nu doar Marcel Ghergu este răspunzător de situația gravă în care se află acum Chindia! Cert este că era nevoie de un ”șoc”, altfel Chindia putând lua drumul spre Liga a 3-a. 

mihalcea2022

Vom reveni cu informații! 

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii