1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

petrolul14213Petrolul Ploiești, Rapid București sau FC Argeș sunt echipe care au mii de suporteri pe meleagurile dâmbovițene, de la Moroeni la Finta și Cornești, de la Târgoviște la Titu și Răcari, respectiv în zona Găeștiului! Așa că vom continua să prezentăm și în această vară știri și programul meciurilor amicale pentru echipele din Liga a 2-a!

 

Rapid București
Rapid a bifat al şaselea transfer al sezonului: fundaşul uruguayan Facundo Mallo Blanco (24 de ani), ultima dată jucător la Dinamo, a semnat pentru un an cu echipa lui Daniel Pancu.

CS Mioveni
Marius Stoica a avut la primul antrenament următorul lot: Flavius Croitoru, Valentin Sima - portari; Daniel Celea, Ionuţ Burnea, Robert Gherghe, Andrei Traşcu, Eduard Stoica, Cătălin Alexe, Dean Beţa - fundaşi; Ionuţ Rădescu, Valentin Coşereanu, Alexandru Işfan, Marian Anghelina, Bogdan Zamfirescu, Sebastian Mirică - mijlocaşi; Valentin Balint, Simon Măzărache, Alin Călin - atacanţi. Au lipsit: Roberto Ayza (retras), Cosmin Năstăsie, Bogdan Preda, Robert Boboc, Andrei Hergheligiu (învoiţi), Ionuţ Mîrzeanu (accidentat), Rareş Lazăr (transferat la Rapid), Marian Şerban (reîntors la U Craiova) şi Szabolcs Kilyen (reîntors la Viitorul). CS Mioveni intră în cantonament la Poiana Brașov (6-17 iulie). În program - 6 meciuri amicale (curier.ro).

UTA Arad
Laszlo Balint s-a decis asupra lotului care va intra în pregătiri:Florin Iacob, Mirel Bolboaşă, Raul Opric - portari; Răzvan Ivan, Cristian Melinte, Alin Şeroni, Ionuţ Gavrilă, Marius Tomozei, Florin Ilie, Denis Salka, Bogdan Stancu - fundași; Alexandru Ciucur, Cristian Bustea, Albert Stahl, Denis Hrezdac, Cristian Puşcaş, Damian Isac, Cătălin Vulturar, Alexandru Oroian, David Miculescu, Stephane Coulibaly - mijlocași; Ciprian Rus, Valentin Buhăcianu - atacanți. Cantonament la Rogla (Slovenia), între 16-27 iulie.

Petrolul Ploiești
Ultimul venit: Cristian Sîrghi (32 ani, fundaș, Flamurtari Vlorë via Dunărea Călărași, dar să nu uităm că a fost campion național cu Oțelul lui Marius Stan!

Meciuri amicale
Csikszereda M.Ciuc - Viitorul Constanța (27 iun)
Șoimii Șimand - UTA Arad (29 iun)
Concordia Chiajna - Rapid București (29 iun)
Csikszereda M.Ciuc - FCSB (24 iun)
FC Bazoșul Vechi - ASU Poli Timișoara (30 iun)
Rapid București - Chindia Târgoviște (2 iul)
Csikszereda M.Ciuc - Chindia Târgoviște (3 iul)
Csikszereda M.Ciuc - Rapid București (5 iul)
Progresul Pecica - UTA Arad (6 iul)
Malatyaspor - Rapid București (8/10 iul)
FC Argeș Pitești - Concordia Chiajna (10 iul)
U Cluj - PAOK Salonic (12 iul)
FC Argeș Pitești - Turris Tr.Măgurele (13 iul)
CS Hunedoara - ASU Poli Timișoara (13 iul)
UTA Arad - Luceafărul Oradea (13 iul)
Sivassporr - Rapid București (13/15 iul)
Metaloglobus - Olimpic Cetate Râșnov (16 iul)
ASU Poli Timișoara - CS Dumbrăvița (17 iul)
Gazişehir Gaziantep - Rapid București (17 iul)
Metaloglobus - Csikszereda M.Ciuc (18/19 iul)
Budaörsi SC Sporttelep (HUN) - UTA Arad (19/21 iul)
ASU Poli Timișoara - CSM Reșița (20 iul)
Hapoel Haifa - Rapid București (22 iul)
Szeged-Grosics Akadémia - ASU Poli Timișoara (24 iul)
FC Argeș - Metaloglobus (27 iul)
ASU Poli Timișoara - amical și prezentarea lotului (27 iul)

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii