1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

emilsandoiiulie2020Dambovitapenet, Liga 1 / Chindia va juca azi, de la ora 15.00, cu FC Argeș, la Ploiești, în etapa a 25-a a Ligii I. Cu un eventual succes, echipa antrenată de Emil Săndoi s-ar apropia de jumătatea clasamentului. Iată cele mai importante declarații ale tehnicianului târgoviștenilor, găzduite de pagina oficială a AFC Chindia: Mă bucur pentru băieții noștri, cred că am gestionat foarte bine jocul cu Farul. Am avut răbdare și până la urmă am fost răsplătiți. A fost un meci greu, până la urmă e important că am reușit să câștigăm toate cele trei puncte.

Au jucat ok și Passaglia, și Butean, și Chuncukov, cu evoluții în nota echipei. Unii dintre ei aveau doar câteva zile de când erau în colectivul nostru. S-au adaptat rapid, au dat dovadă de inteligență în joc, au fost niște plusuri pentru echipă. La acest capitol vreau să îl remarc și pe Pițian, care s-a reintegrat foarte repede, știe ce are de făcut pe teren.

Avem unele regrete, cu toții, și noi și conducerea: unii jucători au ales să plece când aveam mai mare nevoie de ei. Uitați-vă la Vadim Rață, evoluțiile lui au crescut, după un an în Liga a II-a și doi ani de Liga I la Chindia.

Venim după patru jocuri consecutive în care nu am primit gol, contabilizând aici și victoria cu Clinceni, din decembrie. Orice punct acumulat este deosebit de important. Va fi o luptă dârză miercuri. Suntem într-un moment bun și trebuie să continuăm pe această linie.

Cred că cei de la FC Argeș și-au făcut singuri misiunea grea cu Academica. Probabil au gândit jocul de altă manieră, au menajat o serie de jucători de bază. Cu cele trei puncte s-au apropiat de zona play-off-ului.”

 

►Vrei să susții comunitatea www.dambovitapenet.ro? Atunci dă LIKE paginii noastre de facebook: - https://www.facebook.com/DBPNT/ sau înscrie-te în grupul dambovitapenet - https://www.facebook.com/groups/566562406689042/?ref=share_group_link, pentru a fi la curent cu știrile care te interesează.

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2021, am împlinit 9 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii