1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (0 voturi)

chindiacraiovaoct2021Dambovitapenet, Superliga / Chindia va întâlni în această seară Universitatea Craiova, la Ploiești (ora 19.00), într-un meci restant din etapa a șasea a campionatului. Programat inițial în august, jocul a fost amânat după ce FRF a decis să accepte solicitările echipelor participante în cupele europene de a-și decala meciurile din campionat. Dinu, Chamed și Boldor sunt incerți pentru confruntarea de diseară, care va fi arbitrată la centru de Ionuț Coza.



"E un meci foarte important, vom da totul pe teren pentru un rezultat bun. A fost ciudat cu această perioadă de pauză competițională, dar nu avem ce să facem, trebuie să ne adaptăm. Gândul nostru a fost în toate zilele la meciul cu Universitatea Craiova. Ne-am pregătit foarte bine, încercăm să progresăm de la o săptămână la alta", a prefațat meciul Daniel Celea, într-o declarație pentru siteul oficial al clubului.

Aproximativ 2.000 de spectatori sunt așteptați în această seară pe Ilie Oană, la meciul care în mod cert nu va fi ultimul pentru Chindia în postura de gazdă la Ploiești.

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii