5 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 (1 vot)

tartasesti2024Dambovitapenet, Fotbal Județean / Suntem pe final de sezon în fotbalul dâmbovițean! Ei bine, în curând vom afla ierarhiile finale, de la Liga a 4-a, până la Liga a 6-a. Dacă ne raportăm la echipele dâmbovițene care există în fotbalul județean, dar și național, doar două echipe continuă să fie neînvinse! Ambele sunt de la Liga a 6-a, ACS Tărtășești, în Seria Sud și Unirea Băleni, în Seria Est! 



Astfel, de la Chindia Târgoviște (Liga a 2-a) în jos, pentru că în Superligă nu avem reprezentantă, nicio formație nu a mai reușit performanța celor două grupări sus-amintite. 

ACS Tărtășești a ajuns la 21 de victorii și un egal, în timp ce Unirea Băleni are 20 de victorii și două egaluri.  Și mai sunt doar două etape! 

Liniile de clasament ale celor două: 
Seria Sud
1 ACS Tartasesti 22 21 1 0 136 20 64p

Seria Est
1 CS Unirea Baleni 22 20 2 0 114 12 62p

unireabaleni2024


Ca o comparație inedită, ”Bayer Leverkusen a încheiat campania din Bundesliga cu 28 de victorii și șase egaluri. Zero în dreptul înfrângerilor! Echipa antrenată de Xabi Alonso a stabilit, astfel, un record all-time pentru fotbalul german. Concret, Bayer Leverkusen este prima echipă din istoria Bundesligii care termină un sezon neînvinsă!” - Sursa: DigiSport 

Foto: AJF Dâmbovița 

_______________
INFO
Te poți înscrie în grupul nostru de facebook, pentru a fi la curent cu toate știrile care apar, în fiecare zi! Click pe linkul alăturat: https://www.facebook.com/groups/566562406689042/

€ / Avem nevoie și de sprijinul tău! Pe 1 decembrie 2024, vom împlini 12 ani de la înființare! www.dambovitapenet.ro este un proiect independent, susținut doar din resurse proprii! Orice sprijin este binevenit! Poți face donații prin linkul de mai jos! Mulțumim, tuturor!

Paypal
http://dambovitapenet.ro/paypal

Revolut
revolut.me/andreihavc sau prin 0727.018689

Înainte de a continua navigarea pe website-ul nostru, te rugăm să citesti Politica Cookies și Politica de Confidențialitate. Detalii